SUBIECTE PENTRU ATESTAT
1. HARD
DISK
Hard-disk-ul (sau discul dur) este un dispozitiv de memorie permanentă, pe care
datele sunt stocate în fişiere pe termen lung, chiar şi după ce
calculatorul este oprit. El conţine un
disc magnetic pe care se înscriu date în format digital. Este montat în cutia
calculatorului şi de regulă nu este nevoie să fie scos din cutie
pentru utilizarea normală. Există şi hard-disk-uri portabile,
care pot fi conectate la calculator printr-una din mufele din spatele cutiei
sau prin conectori speciali, dar acelea sunt mai rar folosite. Într-un
calculator pot fi folosite simultan mai multe hard-disk-uri.
Capacitatea unui
hard-disk este foarte mare în comparaţie cu a altor dispozitive de stocare
a datelor. La ora actuală, un calculator cu performanţe medii are
nevoie de un hard-disk de circa 10 GB, dar cele mai mari hard-disk-uri
existente ajung la 80 GB, şi în câţiva ani vom vedea şi
hard-disk-uri de sute de GB. Poate fi importantă şi viteza de rotaţie
a discului, de care depinde viteza de localizare a datelor pe disc. Într-un
sistem folosit intens pentru prelucrarea unui volum mare de date, adesea este
mai important ca hard-disk-ul să fie rapid, decât să fie mare.
Dintre toate
unităţile de disc din calculator, capabile să păstreze pe
ele date sub formă de directoare (sau foldere) şi fişiere,
hard-disk-ul este cel mai important, deoarece pe hard-disk se instalează
sistemul de operare al calculatorului, astfel încât calculatorul să
poată porni şi funcţiona independent. Tot pe hard-disk sunt
stocate programe şi date de lucru curent.
2.
PLACA VIDEO
Placa video este componenta care pregăteşte
imaginea generată de calculator pentru afişare pe monitor. Se poate
localiza urmărind unde se conectează, în spatele cutiei
calculatorului, cablul video care vine de la monitor. În multe cazuri, placa
video e o componentă distinctă, care se montează pe placa de
bază, într-un slot adecvat. Unele plăci de bază, însă,
includ astfel de componente chiar în arhitectura lor, caz în care placa video
nu mai este o componentă distinctă, dar mufa ei iese tot în spatele
cutiei, pentru ataşarea cablului pentru monitor.
Placa video include circuite de memorie
RAM care alcătuiesc aşa-numita memorie video. O
placă video foarte performantă poate avea, de pildă, 32 MB RAM.
În memoria video este păstrată toată
informaţia din imaginea calculatorului. Imaginea de pe ecranul monitorului este alcătuită din puncte (sau
pixeli) care sunt aranjate pe linii şi coloane. Prin analogie cu punctele
unei coli de hârtie scrise, fiecare pixel poate fi ”scris” (cu cerneală de
o anumită culoare) sau ”şters” (caz în care are culoarea hârtiei). În
memoria video se stochează, deci, informaţiile despre fiecare pixel:
starea lui (”scris” sau ”şters”), culoarea cernelii şi culoarea
hârtiei. Cu cât afişarea se face la o rezoluţie mai mare (adică
la o densitate mai mare de puncte pe ecran), cu atât imaginea conţine mai
mulţi pixeli. Pe de altă parte, cu cât este mai mare numărul de
culori folosite (adâncimea de culoare), cu atât informaţia de culoare este
mai complexă şi necesită un volum mai mare de memorie. Limitele
în care pot varia aceşti parametri diferă de la o
placă video la alta. Rezultă, deci, că performanţele video
ale calculatorului sunt direct proporţionale cu volumul de memorie video
şi cu performanţele tehnice ale plăcii video.
În concluzie, placa
video este vitală pentru afişarea imaginii pe monitor, iar calitatea
ei este foarte importantă dacă se foloseşte calculatorul pentru
aplicaţii grafice, video, multimedia, animaţie, jocuri şi tot ce
înseamnă operarea intensivă cu imagini.
3.
PLACA DE SUNET
Placa de sunet este un
dispozitiv capabil să furnizeze la ieşire semnal audio care poate fi
apoi auzit în boxe sau căşti audio.
Pentru a asculta muzică de pe CD-uri audio, nu este necesară
existenţa unei plăci de sunet, aceasta putând fi auzită şi
folosind mufa audio de pe unitatea CD-ROM, dar pentru a auzi sunetele din
jocuri şi aplicaţii multimedia, sau pentru a asculta muzică din
fişiere audio (în format MP3, WAV etc.), atunci placa de sunet este
absolut necesară.
Placa de sunet este o
aşa-numită componentă multimedia, denumire care include o
diversitate de componente hardware audio şi video, şi chiar pentru
animaţie, film, televiziune şi telefonie. O astfel de componentă
hardware poate să includă diverse dispozitive, uneori mai multe,
alteori mai puţine, în funcţie de tipul plăcii, şi aceste
dispozitive sunt ca nişte canale de semnal care pot fi reglate separat din
panoul Volume Control.
Dispozitivele multimedia sunt folosite pentru redarea (
- fişiere de
sunet (exemple: WAV, MID, MP3);
- fişiere de
grafică (GIF, JPG, BMP);
- fişiere video
(pot conţine film şi sunet: AVI, MPG, unele fişiere DAT) etc.
Placa de sunet este
folosită la redarea fişierelor de sunet şi la redarea sunetului
din fişierele video. Pentru fiecare tip de fişier, calculatorul va
folosi un anumit dispozitiv multimedia, pe care de regulă îl
selectează automat dintre cele disponibile.
Există multe
tipuri de plăci de sunet, şi diversele aplicaţii multimedia sunt
proiectate, de regulă, ca să funcţioneze numai cu tipurile de
plăci cele mai cunoscute sau compatibile cu acestea. Adesea, pentru a auzi
sunetele din anumite programe, placa de sunet trebuie configurată anume
pentru acele programe. Aceasta face ca placa de sunet să fie adesea unul
din dispozitivele mai greu de folosit de către începători, mai ales
dacă este de un tip prea diferit de tipurile standard. Oricum,
nefiind o componentă vitală, calculatorul poate funcţiona
şi fără ea.
4. PLACA DE RETEA
Un calculator conectat într-o
reţea locală are întotdeauna în el şi o placă de
reţea, prin care se desfăşoară comunicaţia cu
celelalte calculatoare din reţeaua locală, folosind un cablu special
de reţea, de tip BNC sau UTP. Un calculator
personal care lucrează izolat sau care comunică doar prin modem cu
alte calculatoare, nu are nevoie de o placă de reţea. În general, comunicaţia prin placa de reţea
este mult mai stabilă şi rapidă decât prin modem, dar ea
funcţionează bine numai pe distanţe mici, până la câteva
sute de metri.
Într-un calculator pot
fi montate chiar mai multe plăci de reţea, de regulă pentru ca
fiecare placă de reţea să asigure comunicarea cu un grup diferit
de calculatoare. Este cazul calculatoarelor cu rol de gateway (poartă) între
reţele locale, sau cu rol de router (nod de
distribuţie) pentru mai multe subreţele.
Placa de reţea
este utilă, deci, numai pe calculatoarele conectate în reţele locale,
şi majoritatea calculatoarelor personale nu sunt dotate cu placă de
reţea.
5. SURSA DE ALIMENTARE
Calculatorul funcţionează pe bază
de energie electrică. Un laptop (calculator portabil) poate funcţiona
un timp limitat, alimentat de la un acumulator electric, dar calculatoarele
obişnuite trebuie puse în priză ca să poată funcţiona.
Tensiunea electrică la nivelul prizei fiind prea mare pentru componentele
din calculator, în cutia calculatorului există o componentă care
reduce tensiunea de la 220 V la valorile mult
mai mici la care pot funcţiona componentele electronice din calculator(5V, 12V). Această componentă este sursa
de alimentare.
Orice sursă de alimentare are o putere limitată, calculată
să suporte un anumit consum maxim, de aceea nu trebuie abuzat cu
adăugarea de noi componente în calculator, pentru că la un moment dat
acestea pot să suprasolicite sursa. Calculatoarele cu multe componente au
nevoie, deci, de surse mai puternice(400W-500W).
6. MONITORUL
Este dispozitivul pe care se pot vedea
rezultatele execuţiei programelor. El conţine un ecran realizat
într-o tehnologie de televiziune digitală de înaltă
performanţă, iar pe ecran se afişează imagini
alcătuite dintr-o reţea fină de puncte de culoare roşie,
verde şi albastră (sistemul RGB), puncte de o anumită
dimensiune, denumite pixeli. Cu cât punctul de formare a imaginii este mai mic
cu atât imginea va fi de o calitate mai bună. Numărul de pixeli
afişaţi pe orizontală şi pe verticală în cadrul
ecranului unui monitor definesc rezoluţia acestuia.
Valoarea tipică este de 0,28 mm pentru diametrul unui pixel.
Memoria video conţine permanent
informaţiile care determină starea fiecărui punct (dacă
este aprins sau stins, şi la ce intensitate luminoasă), iar placa
video le transmite cu o frecvenţă mare către monitor, care
prezintă imaginea pe ecran.
Primele monitoare au fost monocrome şi funcţionau doar în mod
text. Monitoarele moderne sunt color şi permit afişarea de imagini de
calitate, astfel încât performanţele video ale calculatoarelor au ajuns
să depăşească nivelul celor atinse de televiziune.
Monitoarele cele mai uzuale, de forma unui mic televizor şi bazate pe tub
catodic, mai sunt desemnate cu acronimul CRT (de la Cathode Ray Tube - tub catodic cu fascicul electromagnetic). Mai
puţin voluminoase sunt monitoarele plate de tip LCD (de la Liquid Crystal Display - afişaj cu cristale lichide). Calculatoarele
portabile au ecrane miniaturizate, cu cristale
lichide, integrate în capacul cutiei lor.
Performanţele monitorului influenţează sensibil calitatea
lucrărilor grafice pe calculator. Pentru aplicaţii grafice complexe,
care operează cu imagini mari şi unde claritatea contururilor şi
a culorilor din imagini este importantă, este necesar un monitor cu ecran
mare şi cu performanţe bune. Calculatoarele care au funcţii de
comunicaţie în reţele, şi nu necesită operarea
permanentă pe ele, pot funcţiona şi în absenţa unui
monitor. Dar pentru un calculator personal, monitorul este o componentă
vitală.
7. TASTATURA
Pentru a putea introduce comenzi şi texte alcătuite din litere,
cifre şi alte simboluri, este neapărat nevoie de tastatură.
Majoritatea calculatoarelor chiar refuză să pornească dacă
nu au o tastatură conectată la ele. Tastatura este acel dispozitiv cu
multe butoane (numite "taste") cu litere, cifre şi alte
simboluri pe ele.
Tastatura
are 2 tipuri de elemente care interesează în operare, şi anume tastele şi ledurile. Tastele
sunt butoanele tastaturii, iar ledurile sunt acele mici indicatoare luminoase
grupate, de regulă, în partea dreaptă a tastaturii, care se aprind
şi se sting în funcţie de anumite situaţii sau de tastele
apăsate.
8. MOUSEUL
Mouse-ul este un dispozitiv de formă aproximativ ovală, conectat
printr-un fir la un port serial sau PS/2 al calculatorului. Unele tipuri de
mouse sunt fără fir, comunicând cu calculatorul prin infraroşii.
Este asemănător cu tastatura ca funcţionalitate, deoarece prin
intermediul lui se realizează operaţiuni de indicare, selectare,
lansare a comenzilor, desenare în programe special concepute în acest sens
(Windows).
Când calculatorul are ataşat un mouse, pe ecran este afişat un pointer (cursor), care se
poate deplasa în orice direcţie, analog cu mişcarea mouse-ului în
contact cu o suprafaţă plană şi care îşi poate schimba
forma în funcţie de context, adică în functie de situaţia
curentă din program şi de poziţia pe care o ocupă pointerul
faţă de alte elemente afişate pe ecran. La început, el apare ca
o săgeată, şi vârful săgeţii este cel care indică
locul la care se referă comenzile date.
Deşi mouse-ul uşurează foarte mult operarea cu meniuri
şi obiecte, în mod grafic, şi uneori şi în programe de mod text,
totuşi, un mouse nu este absolut indispensabil, majoritatea programelor
putând fi controlate şi din taste. Sunt rare programele pentru a
căror utilizare este obligatoriu un mouse.
9. UNITATEA DE DISCHETA
Unitatea de dischetă (floppy disk drive sau FDD) se încadrează în categoria dispozitivelor care nu sunt
indispensabile pentru funcţionarea calculatorului, dar care sunt utile
pentru diverse operaţii. Este vorba de dispozitivele de tipul removable device ("dispozitive care pot fi scoase din calculator"). Dacă
scoatem aceste dispozitive din calculator, el va funcţiona în continuare
şi va putea fi folosit, lipsindu-i doar funcţiile suplimentare
conferite de prezenţa dispozitivelor respective.
Unitatea de dischetă reprezintă interfaţa dintre
dischetă şi calculator. Ea este montată în cutia calculatorului
şi este folosită pentru scrierea/citirea informaţiilor pe
şi de pe dischete. Pentru efectuarea acestor operaţii unitatea de
dischetă dispune de un motoraş care direcţionează un cap de
scriere/citire pe suprafaţa dischetei. Operaţiile se pot face
pe ambele feţe fără a fi necesară întoarcerea acesteia.
Deoarece se pot realiza atât operaţii de citire cât şi de
scriere, unităţile de dischetă sunt echipamente periferice de
intrare/ieşire .
Discheta, numită şi floppy-disk sau disc flexibil,
dispozitiv foarte util acum câţiva ani, dar tot mai rar folosit
astăzi, este cel mai mic şi mai lent mediu de stocare a
fişierelor. Ca alcătuire, este un mic disc din plastic subţire,
acoperit cu un strat de substanţă cu proprietăţi magnetice,
pe care se pot înregistra date prin tehnologia specifică
înregistrărilor magnetice.
La ora actuală, cele mai frecvent folosite sunt dischetele de 3.5 inci
dar există, la calculatoare mai vechi, unităţi de dischetă
pentru dischete de 5.25 inch, cu capacităţi de până la 1.2 MB.
Deşi nu mai este un dispozitiv vital pentru funcţionarea unui
calculator modern, unitatea de dischetă este, totuşi, foarte
utilă şi astăzi iar discheta pare să devină un fel de
înlocuitor modern al caietului sau cărţii, pe o dischetă putând
încăpea câteva cărţi de mărime medie.
10. CD-ROMUL
Calculatorul modern este aproape de neconceput fără o unitate CD-ROM, montată în cutia calculatorului, cu care se pot citi fişiere
şi date înscrise pe CD, deoarece pe CD-uri se înregistrează
astăzi multe programe utile (sisteme de operare), documente şi
imagini, sau chiar se poate asculta muzică de pe CD-uri audio.
CD-urile au fost folosite iniţial la scară largă pentru
înregistrări audio, dar în ultimii ani ele sunt folosite şi pentru
înregistrări de date de pe calculator, deoarece înregistrările pe CD
sunt foarte fiabile şi pot fi folosite mulţi ani, spre deosebire de
înregistrările magnetice, care se estompează în timp. Ele se pot
altera doar dacă discul este zgâriat sau este deformat în alt mod.
Volumul de date care poate fi înregistrat pe un CD este comparabil cu cel
al unui hard-disk mic, de circa 600-700 MB.