Era ora zece. Clasa XII B deja era în sala 20, aşteptând cu nerăbdare începerea simulării. Pe feţele lor se putea citi entuziasmul, dar, totodată, şi frica. Nu peste mult au ajuns şi restul claselor a XII-a, iar la 10 şi 15 am început să rezolvăm subiectele, dar nu înainte de a primi indicaţiile necesare pentru completarea foii de examen.
Am avut la dispoziţie două ore ca să rezolvăm subectele 1 şi 2, subiecte care nu sunt nu ştiu eu cât de grele. În sfârşit, toţi dintre cei prezenţi au scris minim timp de o oră, ceea ce sună a fi ceva bun.
În curând revin cu o poză 😀