L.T. "Constantin Brâncusi" Oradea Blog noutati articole documente liceu tehnologic constantin brancusi oradea liceu

November 11, 2012

Mesaj la plecarea colaboratorilor francezi

Filed under: Proiecte,scoala — admin @ 11:28 am

Activităţile parteneriatului româno-francez dintre Centrul de formare profesională Compagnons du Devoir, Franţa şi Colegiul Tehnic “Constantin Brâncuşi” Oradea derulate în cadrul programului de învăţare pe tot parcursul vieţii, Leonardo da Vinci, se află în aceste zile la final. Pe parcursul celor trei săptămâni în care elevii francezi au făcut practică în România, şcoala gazdă s-a îngrijit să le ofere nu doar o experienţă profesională ci şi o şedere cât mai plăcută în ţara noastră. Timpul liber al musafirilor a fost gestionat astfel încât să descopere lucuri cât mai interesante despre România şi despre români: au vizitat peşterile din judeţ, Băile Felix şi 1 Mai, staţiunea Moneasa, şi-au petrecut serile în locuri de relaxare din oraş, au participat la competiţii sportive şi au primit în dar seri tradiţionale de muzică, dans şi gastronomie cu specific local.

Partenerii se laudă cu marele câştig al unei prietenii, lucru rar şi nepreţuit în vremurile noastre. Şi trebuie să-i credem pe cuvânt de vreme ce proiectul se află în al 5-lea an de desfăşurare.

Dacă francezii au avut şansa de a descoperi o ţară pitorească şi necunoscută în ceea ce are ea esenţial şi profund, românii au avut şi ei ceva de învăţat de la partenerii vest-europeni: că meseria brăţară de aur nu-i doar un slogan, şi că locul de muncă e locul acela unde nu stai, indiferent că ai ceva de făcut sau nu. Şi asta se învaţă de la nivelul şcolii profesionale.

Dintre impresiile culese de la musafiri s-au desprins Iată câteva dintre impresiile partenerilor francezi consemnate cu câteva ore înainte de a pleca din România:

“România e o ţară frumoasă unde mă voi întoarce cu plăcere; drumurile lasă de dorit; modul de lucru pe şantier este foarte diferit de cel din Franţa; oamenii foarte gentili şi simpatici, serviabili, primitori; mâncarea deosebită, dar ne-am obişnuit şi ne-a plăcut; Oradea, un oraş frumos de vizitat; experienţa profesională dobândită extrem de benefică  ne-a permis să vedem cum se lucrează în străinătate “.

Ne revedem la anul.

 

                                                                                Daniela Vîlceanu,

                                                                                director,  Colegiul Tehnic “Constantin Brâncuşi”

No Comments »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.

Powered by WordPress

Skip to content